𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗮 𝗠𝗲𝘁𝗿𝗼𝗽𝗼𝗹𝗶𝘁𝗮𝗻𝗮̆ 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗶 celebrează 𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗟𝗶𝗺𝗯𝗶𝗶 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗲, pe 𝟯𝟭 𝗮𝘂𝗴𝘂𝘀𝘁 𝟮𝟬𝟮𝟲, printr-un program de activități desfășurate în filialele sale, dedicat publicului de toate vârstele.
Bibliotecile vor aduce limba română mai aproape de comunitate prin ateliere de lectură și scriere creativă, întâlniri și activități interactive, fiecare filială propunând propria modalitate de a pune în valoare bogăția și expresivitatea limbii noastre.
De la cuvântul citit și scris până la poveștile și ideile pe care le transmitem mai departe, activitățile pregătite invită publicul să descopere limba română ca parte vie a culturii, memoriei și identității noastre.
Programul activităților pregătite de filialele #BMB cu prilejul Zilei Limbii Române:
Atelier de lectură din poezii și texte literare românești, organizat în parteneriat cu Asociația Tineri pentru Educație și Cultură și Centrul de Excelență în Istoria Culturii și a Civilizației Românești – CRITERION.
„Dicționarul sentimental al bibliotecii” – provocare online
Cititorii sunt invitați să aleagă un cuvânt în limba română cu o semnificație specială pentru ei și să îi ofere o definiție personală, inspirată de amintiri, emoții sau experiențe.
O întâlnire cu cărți la alegere, construită în jurul temei „Puterea vindecătoare a poveștilor”, cu o provocare adresată participanților: recomandarea unor autori români și a unor volume potrivite acestei teme.