Loading Evenimente

« All Evenimente

Inteligenţa artificială: aliat sau inamic ascuns? Învaţă să foloseşti AI cu cap: şcoală de vară pentru adolescenţi (14 ani+)

20 iulie @ 4:00 pm - 6:00 pm

Lei500

Cursul se va desfăşura zilnic (luni-vineri), în intervalul 16:00-18:00, cu pauză de 10 minute în curte, pentru socializare la un suc/limonadă şi gustări.

Date desfăşurare curs: 20, 21, 22, 23 şi 24 iulie.

***Vârsta minimă de participare: 14 ani.

Cursul se adresează adolescenţilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani care sunt curioşi să înţeleagă cum funcţionează lumea digitală, cum tehnologia le influenţează viaţa de zi cu zi şi cum pot folosi AI cu cap: pentru a-şi dezvolta creativitatea, gândirea critică şi autonomia. Cum putem face din tehnologie un aliat, nu un stăpân? Ce înseamnă să gândeşti cu mintea ta într-o eră a algoritmilor? Care este linia fină între a folosi AI pentru a ne ajuta şi a lăsa AI să gândească în locul nostru?

Acest curs îşi propune să deschidă un spaţiu de dialog şi reflecţie despre ce este şi ce nu este inteligenţa artificială, despre ce riscuri şi ce oportunităţi aduce în viaţa noastră, dar mai ales despre cum o putem folosi conştient, astfel încât să ne sprijine în proiectele noastre şi în dezvoltarea personală. Vom învăţa cum să construim întrebări bune (prompt-uri), cum să evaluăm critic informaţiile oferite de AI şi cum să ne păstrăm libertatea de a gândi şi de a alege.

La finalul acestui curs, participanţii vor avea nu doar cunoştinţe de bază despre inteligenţa artificială, ci şi un set de abilităţi practice: cum să folosească AI pentru învăţare şi exprimare creativă, cum să-şi dezvolte gândirea critică în raport cu tehnologia şi cum să rămână ei înşişi într-o lume digitală din ce în ce mai complexă.

Tematica desfăşurată:

Întâlnirea 1: Ce e şi ce nu e AI?

  • Mit vs. realitate despre AI
  • Cum funcţionează, ce înseamnă „inteligenţă artificială”
  • Exemple concrete de AI în viaţa de zi cu zi
  • Activităţi practice (individuale şi de grup)

Întâlnirea 2: Cum gândesc maşinile şi cum gândim noi când le folosim?

  • Ce sunt datele, algoritmii, reţelele neuronale
  • Bias-uri (prejudecăţi) în AI şi de ce contează ce date oferim
  • Activităţi practice (individuale şi de grup)

Întâlnirea 3: Prompt design, arta de a vorbi cu AI

  • Ce este un prompt? De ce contează cum formulăm întrebările?
  • Principii de bază pentru prompt-uri bune: clare, precise, etice
  • Activităţi practice (individuale şi de grup)

Întâlnirea 4: AI ca superputere pentru învăţare şi creativitate

  • AI ca aliat: cum ne poate ajuta la şcoală, proiecte personale, dezvoltarea pasiunilor
  • Generare de idei, organizare, design, învăţare etc.
  • Activităţi practice (individuale şi de grup)

Întâlnirea 5: Riscuri, etică şi cum să stăpânim tehnologia

  • Riscuri: deepfakes, fake news, dependenţă, pierderea gândirii critice
  • Etică: ce e ok şi ce nu e ok să ceri unui AI?
  • Cum filtrăm răspunsurile? Cum ne protejăm?
  • „Mic ghid personal”
  • Activităţi practice (individuale şi de grup)

***Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că acest curs nu se adresează adolescenţilor cu nevoi speciale, deoarece lectorii  noştri nu sunt abilitaţi în acest sens.

Sector/Localitate

Sector 2

Altele

Vârsta
peste 12 ani, toate vârstele

Locație

Fundația Calea Victoriei
Bulevardul Dacia 78, București 020051
București, Sector 2 020051 Romania
+ Google Map
Phone
0735863845
View Locație Website

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inteligenţa artificială: aliat sau inamic ascuns? Învaţă să foloseşti AI cu cap: şcoală de vară pentru adolescenţi (14 ani+)
Website-ul nostru folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența. Aflați mai multe despre politica de cookies.
Citește mai mult