Ne bucurăm să anunțăm cel de-al doilea eveniment din seria „Subiect deschis”, în parteneriat cu platforma de jurnalism Explicativ.
Vom vorbi despre o temă care ne privește direct, ca societate, și anume munca invizibilă a femeilor – acea povară pe care o porți pe umeri și care nu poate fi cuantificată, dar care te epuizează chiar și atunci când pare că „nu faci nimic”. Însă tot ceea ce rămâne nevăzut contribuie la oboseala mentală: munca domestică, listele care se derulează în minte fără pauză, cerințele care trebuie anticipate, întrebările la care trebuie găsit un răspuns înainte ca altcineva să observe măcar că există o problemă.
Discuția va avea în vedere cărțile „Munca invizibilă a mamei” de Erica Djossa și „În căutarea iubirii materne” de Kelly McDaniel, ambele propunându-și să reducă sentimentul de vinovăție pe care îl resimt foarte multe femei, ca efect al rolurilor și presiunii pe care societatea le proiectează asupra lor.
Discuția va fi moderată de Alexandra Rusu, directoarea Editurii ZYX Books, și de Marco Badea, fondatorul Explicativ.
Vor participa:
• Victoria Stoiciu, senatoare independentă a României; • Miruna Vlada, scriitoare și cercetătoare; • Angela Carp, creatoare de conținut și antreprenor.
Invitatele vor aborda tema din perspective diferite, iar publicul va putea să adreseze întrebări și să contribuie cu propriile opinii la o conversație necesară despre un subiect prea puțin discutat.
Evenimentul va avea loc pe 18 noiembrie, de la 18.30, la Apollo Barul (str. Ion Brezoianu, nr. 23-25).
Participarea se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile.