
Festival gratuit în Cosmopolis pentru copii și familiile lor. Sport, cursuri de prim ajutor gratuite, distracție și expoziție a instituțiilor militare și protecție la Cosmopolis Move&Care Festival
Parcarea Cosmopolis Plaza și zona din împrejurimi se transformă sâmbătă, 5 septembrie, în cel mai mare teren de joacă, competiții sportive, dar și de învățare a metodelor de prim-ajutor în caz de urgență, în cadrul Cosmopolis Move&Care Festival.
În zona dedicată sporturilor, copiii și părinții lor au posibilitatea să își demonstreze talentul la cross, tenis de masă și baschet 3×3, în funcție de categoria de vârstă. Pe parcursul întregii zile, a loc competiții sportive care sunt premiate cu ajutorul partenerilor Cosmopolis. Publicul se va bucura, de asemenea, și de o demonstrație susținută de Federația Română de Scrimă.
În zona dedicată educației pentru situații de urgență se oferă gratuit cursuri de prim ajutor și resuscitare, aceste module reprezentând un mod practic de pregătire a familiilor pentru intervenții rapide, atât cu ocazia începerii noului an școlar, dar și pentru situații din viața de zi cu zi.
Intervențiile umanitare, pe înțelesul tuturor
Crucea Roșie Română a pregătit pentru vizitatori una dintre cele mai ample desfășurări de forțe, alături de instituțiile partenere. În zona dedicată acestora, copiii și părinții pot vedea de aproape autospeciale, echipamente medicale și tehnică de intervenție, printre care unități canine și echipamente de depistare a explozibililor, și pot interacționa cu reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ISU București-Ilfov, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Autorității Vamale Române, Jandarmeriei Române și Poliției Locale Ștefăneștii de Jos.
Mai mult, Crucea Roșie Română susține, pe lângă demonstrații de prim ajutor, și workshopuri de pregătire pentru dezastre. Vizitatorii pot afla cum funcționează serviciile de restabilire a legăturilor familiale pentru persoanele afectate de migrație. Zona Băncii de Alimente oferă educație nutrițională și un punct de colectare pentru alimente neperisabile, Caravana de Sănătate asigură măsurători de bază și consultații de pediatrie și dermatologie, iar familiile se pot relaxa în Zona Zen, un spațiu cu muzică, mandale de colorat și beanbag-uri.
Un adevărat festival, cu activități pentru întreaga familie
Cosmopolis Move&Care Festival oferă activități pentru toate categoriile de vârstă și pentru toți membrii familiei. Cei mici se pot bucura de dans, jocuri ale copilăriei, ateliere creative și provocări în familie, în zona After Cool. Copiii pot participa gratuit și la atelierele de pictură și modelaj organizate de Mark Twain International School, în Discovery Hub și în zona scenei.
Scena principală de la Cosmopolis Plaza găzduiește momentele de premiere ale competițiilor sportive, alături de un program de concerte susținut de artiști precum Ligia și Joanna, dar și de un ansamblu de copii al Centrului Cultural Alecu Ivănescu al Primăriei comunei Ștefăneștii de Jos și Școlii Gimnaziale nr. 1 Ștefăneștii de Jos.
„Cosmopolis Move&Care Festival este mai mult decât un eveniment de weekend, este o demonstrație vie a felului în care ne dorim să arate viața de cartier: activă, sigură și conectată la comunitate. Ne bucurăm să oferim familiilor din Cosmopolis și din zonele învecinate un spațiu în care sportul, educația pentru siguranță și distracția se întâlnesc”, a declarat Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis.
„Educația pentru situații de urgență începe cu momente ca acesta, în care familiile pot învăța, într-un cadru relaxat, gesturi care pot salva vieți. Cursurile gratuite de prim ajutor și resuscitare, alături de expoziția de tehnică de intervenție, le oferă copiilor și părinților o înțelegere practică a modului în care instituțiile abilitate acționează în situații de urgență și îi pregătesc să reacționeze corect atunci când contează cel mai mult”, a completat Andrei Bazavan, fondatorul Crucii Roșii Cosmopolis și co-organizator al Cosmopolis Move & Care Festival.
Aflat la a doua ediție, Cosmopolis Move & Care Festival este organizat în Cosmopolis Plaza, de Cosmopolis împreună cu Crucea Roșie Cosmopolis, cu sprijinul partenerilor și instituțiilor participante, printre care se numără ISU București-Ilfov, SABIF, Jandarmeria Română, Ministerul Apărării Naționale, Autoritatea Vamală Română, Crucea Roșie Ilfov și Crucea Roșie Română. Evenimentul este realizat cu sprijinul Radio Guerrilla, Freshful, Rock & Roll Fun City, ING, World Class, Mark Twain International School, After Cool, Packeta România, Supermercato Italia Uno, Miniprix, Shake Zone, Yolo Cafe, Butterfly, Farmacia Art Care, Dogtors, Exotic Vet, Shooting Stars, Crisia Farm și alții.
