Traineri: Miruna Nagy (harpistă și scenaristă) și Radu Nagy (violoncelist cu studii în SUA și România)
Cursul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani
În cadrul acestui curs, modul de abordare este unul intuitiv, focusul fiind pe improvizație. Copiii vor avea oportunitatea de a crea povești prin muzică și de a fi parte dintr-un proces de creație magic și fascinant, cu inspirație și perseverență.
Împreună cu trainerii, care vor acompania muzical la harpă și violoncel poveștile copiilor, cei mici vor explora ce înseamnă imaginația, ce este un vizionar, ce îi caracterizează pe artiștii și oamenii de știință precum Leonardo da Vinci, Nikola Tesla, Ludwig van Beethoven, Charlie Chaplin, Salvador Dalí și vor învăța elemente muzicale de bază (note, tonalități, intervale, motive de ritm), pe care le vor folosi în a ilustra povestea creată.
Grupele sunt alcătuite dintr-un număr de minim 12, maximum 20 de copii. Participarea nu necesită pregătire artistică sau muzicală prealabilă.
(*) Dacă dintre participanți, sunt și copii care cântă la vreun instrument, pot fi incluși în desfășurarea atelierului și participa la spectacolul de vineri, la finalul săptămânii de curs.
În aplauzele publicului, fiecare curs se va încheia vineri cu un spectacol ai cărui creatori și protagoniști vor fi înșiși copiii care vor călători în lumi fantastice și vor deveni eroii propriei lor povestiri.
Program desfășurare cursuri: de luni până vineri, 3 ore / zi, în intervalul 10:30 – 13:30.
Vineri: Repetiție generală (10:30 – 13:00) și Spectacol (13:00 – 13:30).
Contribuție atelier 5 zile: 850 lei / copil.
Perioadă de desfășurare: 3 – 7 august 2026
Locație: Calea Victoriei 216