Dragi părinți, am ajuns la finalul primei luni de primăvară și se pare că acest weekend e destul de ploios. Acesta nu e un motiv de stat în casă, așa că, după cum v-am obișnuit, v-am pregătit o selecție pe sprânceană a celor mai interesante evenimente care au loc în București și împrejurimi și o regăsiți pe pagina mea de instagram, unde sper că mă urmăriți deja.
Chiar și eu sunt surprinsă de diversitatea acestora și sunt tare curioasă ce vă atrage mai tare: expoziția de trenuri din Lego din Veranda Mall (intrare liberă), turul ghidat pe Calea Victoriei (gratuit pentru copii), cursul de prim ajutor pentru copii cu Micul Erou (la care aveți 10% reducere dacă spuneți #StiuDeLaSorina), spectacolul de balet Albă ca Zăpada de la Opera Comică pentru Copii, clubul de carte pentru copii, organizat chiar de fetița unei mămici din comunitate, târgul de carte second hand Bookisit, concertul de muzică folk de la Toni Boni sau premiera spectacolului Agentul Ecotron – Misiune pe Terra, la care accesul e gratuit dacă aduceți cel puțin un deșeu electric pentru reciclare.
Decizii, decizii, decizii. Bine măcar că la capitolul gustări, decizia e simplă: Organix (mai ales că toată gama e redusă cu 10% pe BebeTei).
Weekend cu magie să aveți!