
Mami, tati, unde mergem în weekend? | ediția 173
septembrie 18, 2026
Mami, tati, unde mergem în weekend? | ediția 175
octombrie 2, 2026Dragi părinți, weekendul acesta avem grijă de corp, minte și suflet. Suntem în plină Săptămână Europeană a Sportului, așa că putem începe cu #BeActive în Parcul Lumea Copiilor, putem continua cu #BeHealthy Festival la Biblioteca Națională a României, iar seara putem încheia cu #BeActive Night pe Berceni Arena. Dacă tot ne-am pus în mișcare, hai să vedem și ce putem face pentru minte: la Bucharest Science Festival putem face o Vizită în Bucureștiul liliecilor sau putem descoperi Misiuni, roboți și salvatori la București Mall.
Pentru suflet, am două recomandări, una pentru copii și una pentru părinți. Pasionații de LEGO pot merge la Under Construction – Reloaded, la Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, iar părinții pasionați de cafea au Slow Coffee Festival, la Romexpo. Cu alte cuvinte, avem suficiente variante pentru un weekend în care să ne mișcăm, să descoperim și să ne bucurăm de lucrurile care ne plac.
Noi, de data aceasta, nu vom fi prin București. Fugim câteva zile la țară, să profităm de ultimele zile cu soare de toamnă. Voi însă aveți aici selecția mea pentru weekend. Enjoy it!

Și nu uitați, sharing is caring! Cu cât această listă ajunge la mai mulți părinți, cu atât copiii voștri vor fi înconjurați de mai mulți copii asemenea lor.
Zile cu bucurie să avem!





