Loading Evenimente

« All Evenimente

Lumina Park – Ocolul Pământului

18 octombrie @ 6:00 pm - 10:00 pm

Lei49
Lumina Park ajunge pentru prima dată în România, iar din 16 octombrie Grădina Botanică din București se transformă într-o lume construită din lumină. ✨
Pe un traseu de aproximativ 1,5 km, peste 200 de instalații luminoase inspirate din diferite colțuri ale lumii îi așteaptă pe cei care pornesc în „Ocolul Pământului”: de la Africa și zona arctică până la China și SUA. Muzica, decorurile spectaculoase și atracțiile interactive completează experiența și fac din fiecare zonă un nou loc de descoperit.
Pentru copii, este ocazia să vadă lumea altfel, să se bucure de instalații, să descopere lucruri noi și să intre cu totul în poveste. Pentru părinți, este o ocazie să se bucure alături de ei și să-și lase, pentru câteva ore, grijile deoparte. Pentru că unele experiențe sunt cu atât mai frumoase cu cât le trăiești împreună.
Lumina Park este o experiență pentru toate vârstele, gândită pentru o seară în familie în care cei mici își pot lăsa imaginația să zboare, iar cei mari se pot întoarce, măcar pentru puțin, la bucuria simplă de a privi lumea cu ochii unui copil.
Din 16 octombrie, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” se transformă într-o lume de lumină, culoare și povești de pe toate continentele.
Pregătește-te să descoperi sute de instalații luminoase, să traversezi un traseu de 1,5 km și să faci o călătorie în jurul lumii, fără să părăsești Bucureștiul. ✨
De la culorile Mexicului și peisajele Japoniei până la animalele sălbatice ale Africii, fiecare oprire de pe traseu îți pregătește o nouă surpriză. ✨
🎟️ GRAND OPENING: 16–18 OCTOMBRIE! Mai ai puțin timp să profiți de oferta noastră specială și să-ți asiguri biletele la preț promoțional pentru weekendul de deschidere!
Nu rata ocazia să fii printre primii care descoperă Lumina Park! 💫
📅 Deschidere: 16 octombrie 2026
📍 Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din Bucureșt

Program

Suntem deschiși de marți până duminică*

Atenție! Programul diferă în funcție de perioadă. Verifică intervalele de mai jos și planifică-ți vizita. Accesul se poate face până la ora 20:00

16–24 octombrie: 18:00 – 22:00

Cum ajungi la Lumina Park?

Metrou: Stația Eroilor (M1, M3, M5) și Grozăvești (M1)

Transport STB: Stațiile Grădina Botanică, Pod Cotroceni, A.N.E.F.S., Dr. Marinescu și Carol Davila.

Cu mașina: Accesul se face din Șoseaua Cotroceni

Details

Date:
18 octombrie
Time:
6:00 pm - 10:00 pm
Cost:
Lei49
Eveniment Categories:
,
Website:
https://lumina-park.ro/

Sector/Localitate

Sector 6

Altele

Vârsta
toate vârstele

Locație

Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”
Șoseaua Cotroceni 32, București 060114
București, Sector 6 060114
+ Google Map
Phone
0214109139
View Locație Website

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumina Park – Ocolul Pământului
Website-ul nostru folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența. Aflați mai multe despre politica de cookies.
Citește mai mult