Grădina pictorilor, la Muzeul Zambaccian, parte din Școala de vară la MNAR 2026
Program de vară la Muzeul Krikor Zambaccian, realizat de Asociația ArtelierD, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, pentru copii cu vârste între 6-12 ani. Programul valorifică grădina muzeului și anotimpul estival drept cadru de observație și descoperire, cu atenție la culori, forme și detalii care se regăsesc în mediul natural. In paralel, patrimoniul Muzeului Zambaccian oferă un cadru de interpretare a modului în care natura a fost reprezentată în istoria artei, construind un dialog între realitatea observată și imaginea artistică.
Descoperim tablouri cu grădini și peisaje din colecția Muzeului Zambaccian, observăm cum artiștii construiesc spațiul și lumina, Intrăm ”în tablou” și realizăm o mică lucrare de tip ”pictor de grădină”-alegem un fragment dintr-un tablou și îl continuăm, într-o tehnică la alegere (colaj, grafică, pictură).
Data: 26 iulie
Grupa de vârstă: de la 6 la 12 ani.
Taxa: 60 lei/participant (include și biletul de intrare în muzeu).
Înscrieri: artelierd@yahoo.com, sau la artelierdproiecte2012@gmail.com
* Însoțitorii plătesc bilet de intrare în muzeu.